SITUAȚIE GENERALĂ
Spațiul public dintre blocurile cartierului Hipodrom reprezintă una dintre componentele structurale ale proiectului urbanistic inițial. Ansamblul a fost proiectat conform principiilor urbanismului liber, clădiri dispuse la distanțe generoase și integrate într-un fond vegetal amplu și cu o rețea de spații libere, generând grădini, spații semi-publice protejate și perspective deschise către Parcul Monument. Organizarea spațiului dintre blocuri urmărea o ierarhie clară: zone verzi plantate în fața clădirilor, spații de joacă, alei pietonale și zone de acces auto limitate. În această structură, spațiul liber funcționa ca element central al vieții cotidiene, susținând mobilitatea pietonală și relațiile comunitare.
În prezent, această structură rămâne încă recognoscibilă, însă raportul dintre spațiul construit, vegetație și infrastructura urbană s-a modificat în timp prin intervenții necoordonate, utilizări informale sau degradări fizice, care au generat o diminuare a coerenței spațiului public și o fragmentare a relațiilor dintre diferitele componente ale ansamblului. Deși cartierul păstrează calități importante precum un fond vegetal matur și o structură urbanistică aerisită, aceste calități sunt afectate de modificări locale care alterează funcționarea, continuitatea și percepția spațiului comun.
Limite și permeabilitate
Esențiale pentru percepția spațiului public din Hipodrom sunt limitele și modul în care acestea controlează accesul: garduri, borduri, grilaje, diferențe de nivel, treceri de pietoni. Ele conturează o rețea de filtre prin care spațiul public se definește, dar și se fragmentează.
Pentru delimitarea zonelor permeabile, gardurile vii au fost plantate încă de la început la o înălțime de aproximativ 1,20 m (cel mult până la talia unui om). Ulterior, întreținerea acestora a scăzut semnificativ, ducând la o creștere excesivă a înălțimii gardurilor. Pe anumite alei, experiența pietonului seamănă cu mersul pe lângă un zid continuu, fără vizibilitate, în așteptarea ieșirii din acest „gang” verde. Plimbarea nu mai este percepută ca una plăcută, printre grădini, ci ca un traseu din care utilizatorul dorește să iasă cât mai repede.
În ceea ce privește zonele minerale, pietonale sau carosabile, și aici se pot identifica de la borduri coborâte, accesibile, până la margini abrupte între carosabil și trotuar, sau acolo unde există diferențe de nivel, trepte și pante adesea inaccesibile.
PROBLEME IDENTIFICATE
Pierderea coerenței spațiului public și fragmentarea zonelor comune
Principala provocare identificată este fragmentarea spațiului public tratat neunitar prin intervențiile și privatizările informale de după ‘89. În consecință, segmente cu funcțiune identică au un statut incert de uz și/sau proprietate sau se află în stadii de îngrijire și echipare diferite. În numeroase situații, spațiile verzi comune au fost delimitate prin ridicarea de garduri (cu vizibilitate și permeabilitate variată), restructurarea traseelor, dublarea căilor de acces, mobilarea spațiilor în regim restrâns sau alte intervenții punctuale, ceea ce reduce caracterul deschis al întregului ansamblu. Aceste intervenții modifică logica inițială a organizării cartierului, transformând spațiile comune într-o sumă de suprafețe segmentate și limitând permeabilitatea dintre diferitele zone ale ansamblului.
Limite și permeabilitate
Astfel, în unele cazuri ansamblul grădinilor aferente aceluiași bloc, este fragmentat în grădini mai mici, slab sau deloc accesibile, și zone insuficient valorificate, mai ales pe laturile cu calcan sau opuse aparatului de acces. Lipsa mobilierului urban, a iluminatului sau a unor amenajări coerente face ca aceste spații să rămână subutilizate, în ciuda poziționării lor optime în interiorul cartierului.
Similar, nici în spațiul public, limitele nu au o tratare unitară, de exemplu în cazul locurilor de joacă . Garduri mult prea joase delimitează parcuri apropiate de fațada blocului în timp ce îngrădiri înalte, sau neprimitoare sunt folosite pentru altele.
Rețea pietonală discontinuă
O alta deficiență este discontinuitatea rețelei pietonale și degradarea infrastructurii spațiului public. Deși cartierul dispune de o rețea relativ densă de alei, acestea prezintă întreruperi, suprapuneri cu alte utilizări sau zone afectate de uzură. Disfuncționalitățile reduc confortul și siguranța deplasărilor pietonale, îngreunează parcurgerea cartierului, și dezavantajează pietonii cu dificultăți motrice. Mai mult, cu creșterea numărului de automobile, necesitatea suplimentării parcărilor a dus la ocuparea și deteriorarea infrastructurii.
STRATEGIE
Se urmărește redeschiderea spațiului dintre blocuri, mai ales a celui verde, ca spațiu comun și continuu, prin clarificarea statutului de proprietate, uz, și mentenanța și ulterior prin evitarea și punctual eliminarea acelor limite care îl fragmentează. Scopul este transformarea acestuia într-o resursă de proximitate pentru toți locuitorii, păstrând în același timp un echilibru între accesibilitate și intimitatea zonelor de la parter. Este de menționat că un astfel de proces trebuie să pornească de la ceea ce intervențiile informale au demonstrat deja: locuitorii își doresc spații comune, echipate cu mobilier, iluminate și adaptate pentru confort climatic, care să funcționeze ca extensii ale spațiului de locuire individuală.
Limite permeabile
Se propune identificarea, inventarierea și analiza tipurilor de limite prezente în spațiile comune și desființarea treptată a închiderilor opace și a delimitărilor informale (garduri vii înalte, garduri metalice, sau alte tipuri de împrejmuiri nepermeabile), cu păstrarea unui grad de protecție și intimitate față de apartamentele de la parter, prin zone tampon vegetale sau diferențieri de tratament la nivelul solului. Se recomandă stabilirea unui registru de tipuri de delimitări în acord cu funcțiunea delimitată și integrate cu vegetația existentă. Acestea vor menținere continuitatea spațială, astfel încât utilizarea să rămână flexibilă și colectivă.
Gardurile vii trebuie tunse și întreținute regulat, menținând o înălțime care să permită vizibilitatea, siguranța și o relație clară între spațiul verde și cel public, în acord cu amenajarea peisagistică inițială. Înălțimea nu va depăși 1,20 m. Pentru gardurile pentru care aceste tăieri de corecție nu mai sunt fezabile (tulpinile depășesc 1 m), se va limita, pe cât posibil, creșterea în înălțime.
Utilizare comună și clarificare administrativă
Ghidul propune o ierarhizare a spațiilor libere dintre blocuri, inițial cu trei categorii principale
Zona tampon menționată anterior care oferă intimitate apartamentelor de la parter, fără inchideri opace sau blocare a liberei circulații
Zona posibilă de uz comun unde o serie de spații ample, ce permit această funcțiune pot fi puse de comun de acord la dispoziția asociațiilor de locatari pentru utilizare comunitară colectivă: grădini de flori îngrijite în comun, parcele de micro-agricultură urbană, spații de compostare, etc. Aceste practici sunt deja prezente în alte cartiere construite în perioada socialistă în Europa de Est și reprezintă o prelungire a practicilor informale deja existente în cartier. Amenajarea trebuie să rămână permeabilă vizual și accesibilă fizic – nu trebuie să repete greșeala privatizărilor informale opace.
Zona publică ce implică aleile principale, nodurile de intersecție dintre trasee, spațiile adiacente locurilor de joacă și intrărilor în blocuri rămân în administrarea directă a municipalității și sunt destinate utilizării colective nerestricționate. Acestea sunt spațiile unde pot fi introduse mobilier urban, iluminat, elemente de umbrit, locuri de ședere și mici buzunare de activitate. Toate acestea pot fi dispersate în cartier, urmărind în primă instanță chiar intervențiile spontane existente.
Etapizare
Implementarea presupune intervenții etapizate integrate într-un proiect de regenerare adaptată pe întregul ansamblu, în care eliminarea ocupărilor improprii și reorganizarea spațiului sunt realizate concomitent în tot cartierul. Este necesară stabilirea unui cadru clar de utilizare, în care spațiul dintre blocuri este definit ca spațiu comun, iar intervențiile sunt orientate către utilizarea colectivă. Se recomandă un potențial parteneriat pilot cu una sau două asociații de proprietari dispuse să experimenteze zona de uz comun, și abia ulterior prin intervenții fizice mai ample pe zonele publice. Modelul pilot permite testarea mecanismului, ajustarea regulilor și construirea unui model replicabil înainte de generalizare.
EXEMPLE DE BUNĂ PRACTICĂ
Construit ca o continuare a unui proiect de activare comunitară de lungă durată, Baza Sportivă la Terenuri este un exemplu de utilizare a spațiului liber dintre blocuri, aducând dotări publice în imediata proximitate a blocurilor
Cartierul Vinbarg, cel mai neglijat din Bardejov, a rămas fără nicio intervenție în spațiul public până în anii recenți. Proiectul biroului Zoidberg Projekt a pornit dintr-o chestionare a locuitorilor, care a confirmat nevoile concrete și a arătat că 70% dintre respondenți ar fi dispuși să preia îngrijirea unor spații semi-publice adiacente blocurilor. Pe această bază a fost elaborat un studiu de verificare teritorială, urmat de un proiect de reorganizare a curții interioare în zone distincte după utilizare, calibrat la bugetul disponibil.
Grădinăritul urban & alte activități comunitare
Resursa generoasă de spațiu dintre unele blocuri oferă posibilitatea și a altor tipuri de activități. Unul dintre exemple este gestiunea comună a locatarilor a unor zone de grădinărit urban, activitate deja prezentă în mod informal în cartier.