La șaizeci de ani de la începerea construcției sale, Cartierul Hipodrom încă reprezintă un exemplu relevant al arhitecturii de bună calitate din perioada comunistă. Proiectat ca un ansamblu unitar, care pe lângă locuire a integrat spații verzi și diverse dotări de proximitate, el continuă să funcționeze, deși contextul social, economic și administrativ în care face acest lucru s-a transformat radical.
Cartierele construite în perioada socialistă reprezintă încă cel mai extins fond locativ al țării. Evoluția lor post-decembristă ilustrează dificultatea administrării lor. După 1990, trecerea rapidă de la un sistem centralizat de planificare la unul fragmentat, bazat pe proprietate privată și intervenții punctuale, a modificat profund modul de administrare și întreținere al acestor ansambluri. În lipsa unor mecanisme coerente de coordonare și a unor instrumente adaptate specificului locuirii colective, transformările au avut loc gradual, ca răspuns direct la nevoi imediate, la resurse limitate și la absența intervenției publice sistematice.
În acest context, multe dintre modificările vizibile astăzi, de la intervenții asupra fațadelor, la ocuparea și adaptarea spațiilor dintre blocuri, nu sunt exclusiv disfuncționalități, ci forme de adaptare a locuitorilor la condiții noi. Literatura de specialitate arată că astfel de procese sunt recurente în cartierele socialiste post-1990, unde locuirea colectivă continuă să funcționeze, dar este remodelată prin utilizări cotidiene și intervenții succesive în absența unei viziuni integrate. În același timp, aceste transformări pot conduce la pierderea coerenței inițiale și la accentuarea unor vulnerabilități existente, mai ales ale spațiilor comune.
Cartierul Hipodrom face parte din această largă categorie, dar se distinge printr-o serie de calități urbanistice și arhitecturale. Acesta păstrează încă elemente care-i dau identitate, precum vegetația matură, amprenta urbană aerisită, mozaicurile făcute de artiști ai vremii și soluțiile tehnice unice, precum punctele CET, integrate în ansamblul proiectului. Aceste caracteristici nu sunt clasificate ca elemente de patrimoniu în sensul reglementat al termenului, dar reprezintă resurse urbane cu valoare funcțională și identitară reală, a căror degradare afectează direct calitatea spațiului public și imaginea de ansamblu a cartierului.
Prezentul ghid este rezultatul unui proces de cercetare desfășurat în ultimii ani de către Inițiativa Cartierul Hipodrom. Prin observații de teren, cartare, analiză și dialog cu locuitorii, acest demers a construit o bază de cunoaștere esențială asupra modului în care cartierul funcționează în prezent și asupra mecanismelor care au condus la forma sa actuală. Ghidul valorifică această cercetare și o traduce într-un set coerent de principii și direcții de intervenție.
Miza prezentului ghid este de a oferi un cadru pentru aceste intervenții fără a înlocui regulamentele în vigoare. Documentul propune principii și direcții practice pentru autorități și locuitori, în sprijinul unui proces de regenerare care să protejeze calitățile existente și să îmbunătățească funcționarea cotidiană a cartierului. Scopul este ca acesta să răspundă unei realități urbane pentru care ansamblul nu a fost proiectat inițial.
MARILE ANSAMBLURI DE LOCUIT DIN PERIOADA COMUNISTĂ
În ultimii ani au fost elaborate în România mai multe ghiduri și studii dedicate regenerării cartierelor socialiste, care documentează probleme similare și propun principii generale de intervenție. Aceste instrumente au valoare metodologică reală și constituie o bază utilă de referință, multe dintre problemele identificate fiind comune tuturor cartierelor construite în perioada comunistă. În completarea acestei baze documentare existente, prezentul ghid propune un instrument calibrat pe realitatea unui cartier specific, cu tipologiile sale constructive caracteristice, cu elementele sale de identitate particulare, cu actori locali concreți și cu mecanismele administrative proprii orașului Brăila.
Un ghid calibrat pe realitatea Hipodromului deschide atât posibilitatea unui dialog concret cu autoritățile și cu locuitorii, cât și formularea unor propuneri de îmbunătățire a vieții cartierului raportate la situația existentă, la cadrul normativ local și adresate explicit factorilor de decizie relevanți. În esență, ghidul prezent reprezintă o bază pentru ca intervențiile propuse să fie implementabile în condițiile concrete ale administrației municipale.
Ansamblurile de locuințe colective construite în perioada comunistă se confruntă cu un set similar de probleme, comune de multe ori la nivelul întregului spațiu al Europei Centrale și de Est, probleme identificate deja în studii și ghiduri realizate anterior. Situația particulară a cartierului Hipodrom prezintă nuanțe specifice, dar se pot enumera și o serie de trăsături comune cu acestea.
Clădirile au fost proiectate cu o durată de viață limitată, cu accent pe reducerea costurilor și rapiditatea execuției. Dimensiunea spațiilor libere dintre blocuri variază în funcție de perioada exactă în care au fost construite cartierele dar în multe cazuri ele s-au dovedit greu de administrat și întreținut de autoritățile locale în perioada post-decembristă. În lipsa intervenției administrative, locatarii au fost nevoiți să preia ei înșiși administrarea acestora. Spațiile verzi au fost fragmentate prin garduri, extinderi informale și amenajări punctuale fără cadru de reglementare. Procesele de reabilitare termică, desfășurate necoordonat la nivel de apartament sau bloc, au alterat coerența vizuală a fațadelor, acoperind detalii arhitecturale și generând în multe cazuri rezultate estetice nefericite. Dotările publice și centrele de cartier și-au pierdut rolul în anii de tranziție, fără a fi readaptate funcțional. Elementele arhitecturale cu valoare identitară nu se afla sub acoperirea instrumentelor de protecție patrimonială, degradându-se în lipsa unor mecanisme de intervenție.
Hipodromul nu face excepție de la acest tipar. Reabilitările termice realizate fără coordonare la nivelul ansamblului au omogenizat volume proiectate ca distincte și au acoperit elemente decorative: bandouri, reliefuri, detalii de fațadă care ofereau coerență și identitate cartierului. Spațiile dintre blocuri, concepute inițial ca un sistem verde continuu, au fost fragmentate prin extinderi la nivelul parterului, garduri vii crescute necontrolat și amenajări individuale care le-au redus permeabilitatea și caracterul unitar. Cele patru puncte CET, obiecte sculpturale care punctau spațiul public, sunt abandonate de peste un deceniu iar mozaicurile de autor de pe blocurile A1–A5, elemente de artă monumentală cu valoare certă, sunt supuse vandalizării și degradării biologice. Cinematograful și alte dotări publice ale cartierului au fost privatizate după 1990 și se află în stare de subutilizare sau abandon, fără ca administrația locală să dispună de mecanisme eficiente de intervenție. Situația Hipodromului nu este singulară, dar este urgentă: vulnerabilitățile comune tuturor cartierelor socialiste se suprapun aici unui ansamblu cu calități arhitecturale și urbane reale, care justifică o intervenție calibrată, nu una generică.
În lipsa unor instrumente concrete de analiză și protecție, ansamblurile socialiste suferă alterări majore, efectele fiind nu doar la nivel estetic ci și în detrimentul calității vieții locuitorilor săi, și poate mai important, făcând o defavoare memoriei colective și așa lacunară în perioada comunistă. În acest context, ghidurile de bune practici ce abordează tema cartierelor socialiste devin instrumente strategice care ar trebui să facă parte din dezvoltarea ulterioară a orașului. Ghidul prezent se alătură acestora, scopul său fiind de a facilita dezvoltarea într-un mod echilibrat, răspunzând nevoilor actuale și fără a ignora deciziile bune luate în trecut.
DESPRE ACEST GHID
Cum este construit documentul
Ghidul este structurat în șapte capitole tematice, fiecare abordând o dimensiune distinctă a funcționării cartierului. Toate capitolele urmează același format intern, construit pe patru componente:
Situația actuală descrie starea existentă a temei abordate, pe baza analizei de teren și a documentării realizate în cadrul proiectului. Problemele identificate formulează disfuncționalitățile și vulnerabilitățile constatate, cu referire la cauzele care le-au generat. Strategia propune direcții și recomandări concrete de intervenție, adresate administrației, asociațiilor de proprietari și proiectanților. Exemplele de bună practică prezintă soluții aplicate în contexte similare din România și din Europa, cu rol de referință pentru fezabilitatea recomandărilor.
Documentul poate fi utilizat selectiv, câte un capitol în funcție de proiectul sau decizia în cauză, sau integrat, ca referință generală pentru planificarea investițiilor la nivelul cartierului. Nu are caracter normativ și nu se substituie documentațiilor de urbanism aprobate. Trebuie privit ca un instrument de lucru deschis, actualizabil pe măsură ce proiecte sunt implementate sau cadrul de reglementare se modifică.
Ghidul se adresează în primul rând administrației locale, ca suport tehnic pentru definirea proiectelor de investiții, formularea temelor de concurs, avizarea propunerilor și prioritizarea intervențiilor. Este util totodată proiectanților care lucrează pe teme legate de cartier, precum și locuitorilor și asociațiilor de proprietari, pentru a înțelege logica intervențiilor propuse și pentru a putea participa calificat la procesele de consultare publică.
Baza analitică a ghidului este constituită din observații de teren, cartare și documentare realizate în mai multe etape, completate de interacțiunea directă cu locuitorii. Rezultatele sunt sintetizate în cele trei hărți incluse pe supracopertă – instrumente de referință vizuală consultabile independent sau corelat cu capitolele tematice:
Harta spațiilor dintre blocuri ilustrează organizarea și starea actuală a spațiului liber din ansamblu
Harta structurii vegetației redă distribuirea fondului vegetal existent
Harta reperelor urbane identifică elementele cu valoare identitară și funcțională punctele CET, blocurile cu mozaic de autor, dotările publice
Temele abordate
Ghidul abordează cartierul prin șapte teme interdependente, care acoperă împreună principalele dimensiuni ale spațiului construit și ale spațiului public. Fiecare temă poate fi consultată independent în funcție de specificul unui proiect sau a unei nevoi administrative, dar recomandările sunt gândite ca un sistem.
I. Cadrul administrativ analizează fragmentarea responsabilităților privind administrarea cartierului între autoritatea publică locală, asociațiile de proprietari și locuitorii individuali și identifică efectele intervențiilor necoordonate. Sunt propuse instrumente de corelare, precum un regulament local la scara cartierului, și încurajarea formării unui cadru de dialog cu asociațiile de proprietari, cu rol esențial în responsabilizare civică și coagularea deciziilor..
II. Elementele de identitate urbană tratează componentele care definesc caracterul cartierului, precum mozaicurile de pe blocurile A1–A5, fostele puncte CET și casele de scară vitrate. Sunt documentate starea de degradare și sunt propuse intervenții de stabilizare, restaurare și reconversie, precum și posibilitatea includerii în cadrul unui regim de protecție.
III. Clădirile și fațadele abordează reabilitarea fondului construit la nivel de imobil și ansamblu, pornind de la o analiză per bloc. Sunt propuse criterii de intervenție compatibile cu arhitectura originală, un ghid de culori și materiale, precum și un mecanism de condiționare a autorizațiilor pentru lucrările la fațade.
IV. Spațiul public dintre blocuri analizează fragmentarea spațiilor libere prin ocupări individuale și intervenții necontrolate. Sunt propuse măsuri pentru clarificarea regimului de proprietate și utilizare, eliminarea ocupărilor incompatibile, reamenajarea coordonată și definirea unor tipologii clare de zone publice, zone de uz comun și zone tampon.
V. Infrastructura verde tratează vegetația ca sistem urban cu rol ecologic, climatic și de confort. Sunt identificate riscurile asupra fondului vegetal existent și sunt stabilite condiții minime pentru intervențiile în spațiul public pe termen scurt, mediu și lung.
VI. Accesibilitatea, mobilitatea și suprafețele urbane abordează rețeaua de circulații și suprafețele urbane ca sistem integrat, analizând discontinuitățile existente. Sunt propuse soluții la nivel macro de ierarhizare a traseelor pietonale și la nivel micro de diferențiere a pavajelor după funcțiunea acestora, cu accent pe accesibilizare.
VII. Echiparea urbană analizează distribuția și starea mobilierului stradal, a iluminatului public, a locurilor de joacă și fitness și a infrastructurii de salubritate. Este evidențiată legătura dintre deficitul de dotări și utilizarea informală a spațiului public și este propus un sistem coerent de echipare etapizată, inclusiv un scenariu nocturn integrat.
CARTIERUL HIPODROM – DATE GENERALE
Localizare și delimitare
Cartierul Hipodrom este situat în partea de Sud-Est a municipiului Brăila și reprezintă una dintre primele extinderi majore ale orașului dincolo de țesutul istoric tradițional. Dezvoltat începând cu anii 1965–1966, cartierul marchează trecerea de la o dezvoltare organică, concentrată în jurul centrului istoric, către un model de urbanizare planificat la scară mare, specific perioadei socialiste. Amplasarea sa reflectă logica extinderii urbane a epocii, fiind inițial poziționat la periferia orașului, într-o zonă relativ liberă de construcții. În prezent, însă, Hipodromul este integrat în structura urbană consolidată a Brăilei, funcționând ca un cartier semicentral, bine conectat la rețeaua majoră de circulații și la alte zone rezidențiale. Delimitarea cartierului este definită în principal de infrastructura majoră de circulație și de structura stradală existentă, fiind perceput ca o unitate urbană coerentă, cu limite relativ clare. Principalii săi vecini sunt Parcul Monument și Cimitirul Sf. Constantin și Elena în Est și Cartierul Obor la Nord și Bulevardul Dorobanților la Vest.
Fond construit
Fondul construit al cartierului Hipodrom este alcătuit în principal din locuințe colective, organizate în blocuri cu regim de înălțime variabil, de la P+4 la P+10. Dispunerea acestora variază în funcție de etapa de construcție, pornind de la urbanismul liber al primelor faze cu spații libere generoase între clădiri de înălțime redusă și tranziționând către o ocupare mai densă a teritoriului în următoarele faze de construcție. Cartierul cuprinde un total de 4.302 apartamente organizate în tipologii standardizate de locuire (1- 4 camere). Relația dintre clădiri și spațiul liber este una definitorie, ansamblul fiind conceput ca un „oraș în miniatură”, în care locuirea este completată de spații verzi, circulații pietonale și dotări de proximitate.
Date demografice
Din cele 4.302 apartamente, majoritatea sunt ocupate de familii mici, formate din una sau două persoane (2.786 unități), în timp ce familiile de dimensiuni medii (3–6 persoane) reprezintă o proporție semnificativă (1.468 unități). Pe baza acestor date, populația totală a cartierului poate fi estimată între aproximativ 8.000 și 11.000 de locuitori. Distribuția pe grupe de vârstă indică o pondere ridicată a populației adulte și vârstnice, în special în intervalele 36–65 ani și peste 65 de ani , ceea ce sugerează un proces de îmbătrânire demografică.
Vechimea domiciliului este un indicator relevant al stabilității sociale: o mare parte dintre locuitori au o rezidență de lungă durată, de peste 10 sau chiar 30 de ani. Această stabilitate contribuie la consolidarea comunității, dar este asociată și cu o mobilitate redusă și cu o adaptare lentă la noile nevoi urbane. *
*Datele demografice au ca bază date oficiale obținute de la SPCLEP Brăila în Septembrie 2020
Infrastructură verde
Fondul vegetal al cartierului Hipodrom face parte din structura urbanistică inițială a ansamblului, spațiile verzi fiind gândite ca elemente continue între blocuri, cu rol de protecție ambientală și de organizare a spațiului. Vegetația existentă s-a dezvoltat în principal începând cu perioada construirii cartierului și constituie în prezent un sistem vegetal matur, distribuit difuz la nivelul întregului cartier. Fondul arboricol al cartierului a fost inventariat în anul 2020, fiind înregistrate 4.328 de exemplare. Acestea aparțin unui număr de 83 de specii, ceea ce indică o diversitate relativ ridicată pentru un cartier de locuințe colective. Inventarierea a inclus informații despre specie, dimensiune și stare, constituind o bază de date completă la nivel de cartier. Compoziția este dominată de câteva specii principale, primele 10 reprezentând aproximativ 66% din totalul arborilor. Cea mai răspândită specie este corcodușul (aprox. 15%), urmat de salcâm (10%) și tei (8%). Majoritatea arborilor sunt foioși (92%), în timp ce speciile sempervirescente (plantele ce rămân verzi tot anul) reprezintă doar 8%. *
*Datele despre infrastructura verde au ca bază inventarierea arborilor făcută de echipa Inițiativei Cartierul Hipodrom
Dotări urbane
Cartierul Hipodrom dispune de un nucleu de dotări urbane de proximitate, care asigură funcțiunile de bază necesare locuirii. Acestea includ trei zone comerciale principale, două grădinițe, o școală, un liceu, un cinematograf, o policlinică, precum și o piață agroalimentară. Aceste dotări sunt distribuite în interiorul cartierului sau în imediata sa vecinătate, contribuind la autonomia funcțională a ansamblului. Majoritatea provin din etapa inițială de construire a cartierului, fiind parte integrantă a conceptului urbanistic modernist, care prevedea integrarea serviciilor esențiale în proximitatea locuințelor. De-a lungul timpului, acestea au fost în mare parte menținute și continuă să deservească populația locală, chiar dacă, în unele cazuri, necesită modernizare sau adaptare la cerințele actuale.
Cadru urbanistic & legal
Cartierul Hipodrom funcționează în cadrul general stabilit de Planul Urbanistic General al municipiului Brăila, care definește zonele funcționale și reglementările aplicabile la nivel de teritoriu. În această structură, cartierul este încadrat predominant în zona rezidențială (L), completată de funcțiuni complementare de tip mixt sau de servicii, conform ierarhiei zonă–subzonă–UTR stabilite de PUG. Din punct de vedere al administrației, cartierul este caracterizat de un sistem fragmentat, rezultat din suprapunerea mai multor niveluri de responsabilitate. Spațiile publice dintre blocuri sunt, în majoritatea cazurilor, în proprietatea municipiului și sunt administrate de autoritățile locale, în timp ce clădirile sunt gestionate de asociațiile de proprietari, conform cadrului legislativ specific.
SCURT ISTORIC
Cartierul Hipodrom este primul mare ansamblu de locuințe construit în Brăila în perioada socialistă și marchează ieșirea orașului din limitele țesutului istoric spre Est. Construcția a început în 1965–1966, pe un teren aflat la periferia de la acea vreme, într-o zonă considerată „în afara orașului” la începutul secolului XX. Înaintea construcției Hipodromului, eforturile de modernizare urbană fuseseră concentrate în zonele reprezentative ale centrului vechi. Noul cartier reprezenta un salt de scară și un schimb de paradigmă: un „mic orășel” complet, proiectat dintr-o singură mișcare, destinat să găzduiască, conform presei vremii, circa o șeptime din populația Brăilei de atunci.
Ideea unui mare ansamblu de locuit în zona Hipodromului este prezentă încă din ani ‘50. În Revista Arhitectura din iulie 1957 sunt publicate două propuneri de proiecte, sub coordonarea lui Victor Sebestyen, pentru construirea de noi blocuri de locuințe ȋn Brăila. Această primă variantă a Hipodromului este complet diferită de imaginea actuală a cartierului, lucru cumva firesc având în vedere atât proiectantul diferit, cât și perioada istorică și climatul politic. La nivel de plan, se urmăresc mai degrabă simetria și axele monumentale largi, cu capete de perspectivă.
În cele din urmă proiectul final al anilor 60 se desprinde aproape complet de aceste prime variante. Se mențin doar limitele exterioare principale ale cartierului și o anumită subscriere la puternica tramă stradă a Brăilei. În miezul cartierului însă sunt folosite din plin principiile urbanismului liber – clădiri cu distanțe mari între ele ce sunt așezate într-o compoziție aerisită într-un mare spațiu verde.
Hipodromul a fost proiectat de o echipă tânără de arhitecți și artiști, într-un moment în care practica profesională românească recupera o parte din principiile modernismului, după perioada realist-socialistă. Autorii principali ai ansamblului sunt arhitecții Ștefan și Maria Cocioabă, absolvenți ai Institutului „Ion Mincu” în 1960, cărora li s-a alăturat, în etapa de proiectare, arhitectul Liviu Cezar Durbacă. Ei au lucrat în cadrul Direcției de Sistematizare, Arhitectură și Proiectare a Construcțiilor Galați, fiind implicați anterior în proiecte precum ansambluri de locuințe în Focșani sau restaurantul „Pescarul” din Galați, acesta din urmă premiat la nivel național. În jurul lor s-a coagulat o echipă de artiști plastici: Gheorghe și Viorica Iacob, Napoleon și Pia Costescu, George Horea – care au contribuit decisiv la identitatea vizuală a cartierului.
Această colaborare între arhitecți și artiști, tipică anumitor proiecte reprezentative ale anilor ’60, a făcut posibilă integrarea artei în arhitectura de locuire de masă. Într-o perioadă marcată oficial de tipizare și producție în serie, echipa a ales să folosească betonul și mozaicul într-un mod expresiv, să particularizeze clădirile prin texturi, culori și detalii de fațadă, și să transforme punctele CET din simple utilități tehnice în obiecte sculpturale care punctează spațiul public. Acest demers situează Hipodromul în seria rară a cartierelor socialiste de bună calitate arhitecturală, în care locuirea colectivă nu a fost redusă la o simplă repetare de volume, ci a fost tratată ca ocazie pentru experiment și expresivitate.
Construcția cartierului a început cu cele cinci blocuri de garsoniere amplasate către Parcul Monument, clădiri cu rol reprezentativ, care marchează tranziția dintre parc și noul ansamblu de locuințe. Casa scării este complet vitrată spre stradă, iar accesul este accentuat de panouri de mozaic unice pentru fiecare bloc, realizate de artiști plastici din echipă. Aceste blocuri au fost percepute, de către primii locatari, ca niște clădiri deosebite, luminoase și moderne, imaginea lor fiind frecvent promovată în presa locală a vremii ca simbol al modernizării orașului.
Ulterior, ansamblul s-a extins prin realizarea blocurilor de locuințe colective dezvoltate în tipologii variate (de tip H, C etc.), dispuse în relație cu parcul și cu noile străzi interne ale cartierului. Distanțele dintre clădiri au rămas generoase, reflectând o preocupare clară pentru însorire, ventilare și relația dintre construit și spațiul verde. Pe măsură ce proiectul a avansat, anumite trăsături ale primei etape – cum sunt mozaicurile ample de pe fațadele scurte ale blocurilor de garsoniere – au fost simplificate sau reduse la detalii decorative, pe fondul constrângerilor economice și de timp. Unele blocuri identice din punct de vedere volumetric au fost tratate diferit la nivel de fațadă, primele beneficiind de mozaicuri bogate, iar cele târzii de o ornamentație mai discretă.
Pe lângă locuințe, în ansamblu au fost integrate patru puncte CET, două complexe comerciale, un cinematograf și o grădiniță, acestea având în multe cazuri un limbaj arhitectural distinct, ceea ce sugerează utilizarea unor proiecte-tip pentru dotări. Punctele CET sunt însă asimilate compoziției ansamblului prin volumetria lor sculpturală și prin modul în care se raportează la spațiile verzi din jur, funcționând ca repere vizuale la nivelul cartierului.
Din punct de vedere urbanistic, Hipodromul se diferențiază de multe dintre cartierele socialiste printr-o structură relativ liberă, mai apropiată de ideea de „oraș-grădină” decât de modelul strict ortogonal. Blocurile sunt dispuse în așa fel încât să genereze ample spații libere ce dau ocazia unui fond verde generos dar și a unei gradații din spațiul public către cel privat. Ansamblul este gândit ca un mic oraș autonom, cu locuințe, dotări comerciale, spații verzi și trasee pietonale interne, conectat, dar nu sufocat de circulația auto a orașului.
Organizarea spațiului dintre blocuri urmărea inițial o ierarhie clară: zone verzi plantate în fața clădirilor, spații de joacă, alei pietonale, zone de acces auto limitate și parcaje secundare. Structura străzilor interne permitea accesul la scări și la dotări, dar nu privilegia traficul de tranzit, ceea ce a făcut ca, până astăzi, cartierul să fie relativ ferit de traficul intens al arterelor principale. Astfel, Hipodromul se poziționează ca un țesut urban cu o mobilitate calmă, în care pietonul ar trebui, cel puțin teoretic, să aibă prioritate.
Credite
Un proiect al inițiativei Cartierul Hipodrom
Autori:
Alex Burtea, Teodora Dobrotă, Raluca Mihai, Vlad Dumitrescu, Cristian Bădescu
Consultanță științifică:
Irina Tulbure, BAZA (Maria Duda, Irina Niculescu-Belenyi, Alexandru Belenyi ), Diana Culescu
Desene:
Echipa Cartierul Hipodrom
Corectură text:
Vlad Dumitrescu
Design:
Policromic
Credite Foto:
Marius Vasile, Vlad Dumitrescu, Cristian Bădescu, Alex Burtea, Teodora Dobrotă, Irina Tulbure, Maria Duda, Diana Culescu, Raluca Mihai
Print:
Proiect susținut de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de arhitectură.
Un proiect al Fundației DALA