Istoria cartierului Hipodrom Brāila
Pe parcursul a celor aproape 60 de ani de viață Cartierul Hipodrom a trecut prin numeroase etape de construcție, prin trei generații de locuitori și prin schimbări politice.
Iată o cronologie ce caută să reconstruiască fragmente din istoria sa.
În orașul Brăila s-au organizat curse de cai încă din anii 1880 fiind, împreună cu Bucureștiul, singurele locuri unde se organizau curse de trap la noi în țară la acel moment. În anul 1903, amplasată pe un teren de 8078 m2 al primăriei, lângă Monument, se construiește o pistă de curse cu grajduri pentru 20 de cai, și un grajd special pentru montă.
Hipodromul este refăcut sub coordonarea inginerului Nicolae Faranga, iar inaugurarea va avea loc în anul 1924 în prezența Familiei Regale. Pentru că terenul este singurul acceptabil ca suprafață din Brăila, acesta va găzdui și meciurile de fotbal ale Daciei Unirea Brăila. Din anul 1940 începe să fie folosit în scopuri militare și suferă multe distrugeri după război. Este în cele din urmă demolat de comuniști în anii '60, pentru a face loc cartierului eponim.
Ideea unui mare ansamblu de locuit în zona Hipodromului este prezentă încă din anii '50. În Revista Arhitectura din iulie 1957 sunt publicate două propuneri de proiecte, sub coordonarea lui Victor Sebestyen, pentru construirea de noi blocuri de locuințe ȋn Brăila.
Prima variantă a Hipodromului este complet diferită de proiectul actual, cu un plan în care se urmăresc mai degrabă simetria și axele monumentale largi, cu capete de perspectivă bine definite. În proiect își găsește locul și o zonă pentru locuințe pe parcele individuale, inexistentă în planul final al cartierului ce avea să fie construit.
Proiectul revine pe agenda publică în anii ’60. Planul publicat în Revista Arhitectura în 1969 împreună cu macheta proiectului ne arată ambițiile unui cartier nou, complet desprins de variantele inițiale. Cu o dispunere liberă a clădirilor, inspirată de principiile urbanismului liber proiectanții propun un adevărat „oraș – grădină” în care există o generozitate a spațiului verde.
Soții Ștefan și Maria Cocioabă sunt autorii principali ai proiectului Hipodrom. Aceștia aveau deja o activitate de proiectare consistentă în cadrul D.S.C.A.P.C. (Direcţia de Sistematizare, Arhitectura şi Proiectare a Construcţiilor) Galați. În perioada 1961 - 1965 cei doi au fost implicați în mai multe proiecte: un proiect de blocuri pe bulevardul Karl Marx din Focșani, statuile de lângă blocul turn „Progresul” din Brăila, și restaurantul „Pescarul” din Galați. Cel din urmă a fost premiat de către Uniunea Arhitecților în 1964. El este un proiect unicat în care se regăsesc o parte dintre temele arhitecturale folosite mai târziu în proiectul cartierului.
Construcția noului cartier debuteză în 1965 cu construcția celor 5 blocuri de garsoniere, A-urile (A1 – A5). Ele sunt dispuse către Parcul Monument, cu un evident rol reprezentativ. Elementele lor cele mai spectaculoase sunt casele de scară, vitrate complet către spațiul străzii. Intrarea este marcată și articulată cu câte un panou mozaicat unic pentru fiecare bloc. Interiorul oferă un spațiu generos, neobișnuit pentru casele de scară regăsite de obicei în planurile tip.
După finalizarea A-urilor a început și lucrul la cele 5 mozaicuri ce le decorează. Pe blocul A1 mozaicul se numește Petale, autorul fiind Mihai Horea. Pe blocul A2, mozaicul se numește Victorie și aparține lui Gheorghe Iacob, ca și următoarea lui lucrare, Compoziție de pe blocul A5. La cel din urmă a lucrat și Viorica Iacob. Pe blocul A3 mozaicul se numește Bărci, un mozaic care a prins foarte repede pentru că era un subiect familiar oricărui brăilean. Autor principal a fost Viorica Iacob. Pe blocul A4, mozaicul se numește Zbor și autori au fost Pia Simona Costescu și Napoleon Costescu.
În mod neașteptat, cele mai iconice elemente ale cartierului sunt cele care în mod curent ar fi servit doar un scop tehnic. Cele patru puncte CET au fost gândite în strânsă legătură cu restul dispunerii urbanistice, fiind amplasate în capete de perspectivă. Arhitectura lor este una ambițioasă iar înălțimea de 34 m, dublă față de blocurile dimprejur le transformă în adevărate repere.
Valul doi de industrializare, după cel de-al Doilea Război Mondial, în ciuda nuanțelor locale ușor diferite, a avut loc în decursul unei singure generații și a întărit orașul ca un simbol și o entitate socială asociată progresului. Mecanismul repartizării a asigurat faptul că, o dată cu finalizarea primelor blocuri vor apărea și primii locatari. Ingineri, medic, profesori, aceștia sunt angajații noilor întreprinderi ce luau naștere în Brăila.
În acord cu principiile urmate de proiectanții cartierului, nu doar amplasarea clădirilor de locuit este relevantă ci și ce a dotărilor adiacente locuirii. Din punctul acesta de vedere cartierul Hipodrom s-a bucurat de prezența tuturor tipurilor de funcțiuni necesare (comerț, învățământ, medical, etc. ). Implementarea acestora însă a variat mult față de variantele originale, acestea suferind adesea modificări majore atât în momentul proiectării cât și ulterior construirii. Astfel în 1967, construcția cartierului continuă cu noi blocuri dar și cu dotări comunitare precum primul complex comercial, cunoscut și ca „la Rotonda” sau „Complexul Mic”.
Anul 1968 este marcat de vizita lui Ceaușescu pe teren. O relatare anecdotică a vremii, de la un participant din delegația de întâmpinare de la Brăila, spune că, văzând clădirile, Ceaușescu a spus: "Ce construim noi tovarăși, cartiere muncitorești sau vile în parcuri?“. Rezultatul concret este reprezentat de Borderoul de îndesire, proiect numărul 239/1968 propunea majorarea numărului de apartamente ce se puteau construi în microraion, de la 4140 la 4910. Acest borderou se manifestă fizic în primă instanță prin plombele „T”.
În afara complexelor comerciale o dată cu finalul anilor `60 începe construcția și la foarte necesarele dotări de învățământ precum școala și liceul. Concepută pentru a acomoda elevii din cartier, Școala 23 (actuala Școală Gimnazială „Mihai Eminescu” Brăila) a avut de la bun început reputația de școală “bună”, atât prin prisma performanțelor educaționale, cât și prin prezența copiilor celor cu funcție, din diverse întreprinderi din Brăila, care frecventau această școală. Din toate informațiile găsite reiese că proiectul său de arhitectură este unul tip. Dotările de învățământ sunt completate de cele două grădinițe și de liceul pedagogic.
Deja la începutul anilor ’70 partea de Sud a cartierului este aproape finalizată. Poza din elicopter și studiul de pe teren demonstrează că aceasta a fost etapa care a urmărit cel mai îndeaproape planurile și ideile inițiale ale proiectanților. În ciuda puternicelor modificări asupra fațadelor blocuri apărute pe parcursul anilor, coerența acestei prime perioade se întrevede încă și în atmosfera actuală a cartierului.
După încheierea primei etape, se pare că dezvoltarea cartierului iese de sub controlul lui Ștefan Cocioabă, familia Cocioabă mutându-se la București. Din acest moment încolo următoarele etape de construcție proiectanții se depărtează de ideile principale și dezvoltarea Cartierului ia o nouă direcție. Distanțarea față de prima etapă nu se face doar prin densitate, finisajele și exteriorul noilor blocuri fiind lipsite parțial de mozaicul și detaliile din deceniul trecut. Toate aceste modificări conturează o parte distinctă a cartierului. Cu toate astea, față de alte cartiere precum Obor și Viziru, dispunerea inițială a blocurilor din Hipodrom nu a putut suporta mai mult de șase „plombe”. Acest aspect a fost un avantaj deosebit pentru calitatea spațiului public din cartier.
Are loc deschiderea și inaugurarea cinematografului „Unirea” , pe 24 ianuarie 1975, cu filmul „Alarmă în Deltă”. La arhive proiectul apare la categoria proiectelor-tip din oraș, un alt cinematograf aproape identic fiind construit în cartierul Viziru. Locuitorii au fost foarte încântați de construcția sa, el funcționând până la începutul anilor '90. Ulterior acesta a trecut prin mai multe conversii în cluburi de noapte, iar în momentul de față este complet închis.
În avântul construcțiilor strada Hipodrom a continuat să reziste, fiind populată de case. Acestea sunt demolate începând cu anii 80 pentru a face loc ultimei perioade de construcție a cartierului, denumită în planuri „Hipodrom – Obor 1”. Parte dintr-o altă epocă și economică dar și de perspectivă asupra arhitecturii, această etapă este complet disociată stilistic de cele premergătoare, cu o mult mai mare densitate a construcțiilor și o calitate mai redusă a lor.
În anii imediat după revoluție Cartierul a început încet să se schimbe. Spațiile dintre blocuri au început să fie timid asumate de locuitorii prin diverse folosiri și ocupări. De asemenea, magazinele au început să fie înlocuite cu afaceri private, apărând astfel și primele modificări substanțiale asupra unor clădiri din cartier dar și noi tipuri de dotări, inexistente până în acel moment.
În ultimii 30 de ani cartierul a continuat să evolueze și să se modifice. În ciuda diverselor modificări și alterări și-a menținut o mare parte din caracterul original, mai ales în zona primelor blocuri construite. Deși nu mereu evident pentru autorități sau pentru locatari, cartierul are în momentul de față un mare potențial. El nu a luat nici calea ghetoizării, și nici nu se află sub o presiune imobiliară iminentă, ipostaze în care s-au regăsit multe ansambluri similare din Vest. Mai mult, proximitatea față de centru, abundența spațiului verde, și silueta joasă a cartierului, sunt calități obiective care ajută la definirea unei anumite calități discrete de care se bucură întreg ansamblul. Toate acestea pot ajuta la conturarea viitoarei sale dezvoltări într-un mod coerent și unitar.